„Văduva veselă” și „Fata moșului”, la Opera Brașov

„Văduva veselă”, îndrăgita operetă de Franz Lehar, pusă în valoare de montarea semnată de regizorul Cristian Mihăilescu, se reia în această sâmbătă, de la ora 18.30. Reprezentația prilejuiește reîntâlnirea cu tânăra și fermecătoarea soprană Simona Manole Mărcan în rolul cuceritoarei, veselei văduve, partener fiindu-i apreciatul tenor Nicolae Lupu (București). Distribuția e completată de Corina Klein, Mihai Irimia, Gabriel Oană, Cristian Fieraru, Marian Rește, Cristina Roșu, Vitalii Dumitru, Iuliana Pârlea, Cristian Dicu, Alina Ichim, Florin Grama, alături de corul, baletul și orchestra Operei Brașov. Soliștii de balet vor fi Ramona Mezei și Dorin Mirea, în coregrafia lui Răzvan Mazilu.
Cu o altă minunată poveste a copilăriei noastre, refăcută pentru gustul și pretențiile tuturor celor între trei și 80 de ani, păstrând nealterat exemplul binelui și frumosului, Opera Brașov continuă seria spectacolelor de duminică din ciclul „Opera în Familie”. De la ora 16.00, Sala Operei va găzdui spectacolul „Fata moșului cea cuminte” de Florin Comișel. Regia este semnată de V. Popescu și Fl. Marinescu. În distribuție: A. Pănescu, D. Munteanu, M. Marele, S. Hazarian, D. Curelaru, M. Curelaru, M. Tomescu, M. Pleșa, A. Török, C. Fieraru. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




