Urmărit național, prins de polițiști! Era căutat pentru uciderea unei femei

Un bărbat care se ascundea de autorități, având de executat trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă, a fost prins și introdus în penitenciar. Bărbatul de 32 de ani, din Mangalia, a fost condamnat pentru că, în mai 2013, a omorât o femeie, pe o trecere de pietoni din Călărași, apoi s-a făcut nevăzut. Șoferul avea atunci 1,40 g/l alcool pur în sânge. Mai mult, în momentul comiterii tragicului accident, avea dreptul de a conduce suspendat, tot din cauza consumului de alcool.
Polițiștii l-au găsit pe condamnat în weekend, în Călărași. Potrivit unor surse, el s-a ascuns o perioadă în străinătate.
Accidentul a avut loc pe 24 mai 2013, pe când victima în vârstă de 34 de ani își ducea copilul la grădiniță. Ea a fost spulberată pe „zebră”, în timp ce copilașul a scăpat nevătămat, ca prin minune. După impact, șoferul aflat la volanul unui Audi a fugit de la fața locului, dar a fost prins repede de polițiști. Aceștia au constatat că bărbatul poseda permis eliberat de autoritățile spaniole, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru conducere sub influența alcoolului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



