Urmărire în trafic într-o localitate din Brașov
O urmărire în trafic a avut loc pe raza localității Holbav din județul Brașov. Un echipaj de poliție a vrut să oprească un autoturism, pentru control, dar șoferul și-a continuat deplasarea. Acesta a mărit viteza, continuând să circule spre localitatea Paltin.
Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Zărnești au pornit în urmărirea sa. Au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei.
La un moment dat, au găsit autoturismul abandonat pe margine părții carosabile.
Ulterior, au stabilit că la volan s-ar fi aflat un tânăr de 21 de ani.
„Conducătorul auto a fost identificat și depistat de către polițiștii brașoveni, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În plus, autovehiculul nu avea asigurare RCA, după cum au constatat agenții. Pentru această neregulă, a fost aplicată sancțiune contravențională. Totodată, au fost reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare.
Tânărul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.