Update. „Zbor lin către stele!” / Opt militari au murit în accidentele aviatice de aseară…
Din nefericire, și pilotul aeronavei MiG-21 LanceR a decedat, aseară, după prăbușirea aparatului de zbor. Căpitanul Costinel Iosif Niță avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.
Amintim că, alți șapte militari, plecați în căutarea sa cu un elicopter IAR 330-Puma, au murit la rândul lor, după ce s-au prăbușit cu elicopterul (vezi și: Update. Cine sunt cei șapte militari care au decedat prăbușindu-se cu elicopterul, în această seară…).
„Zbor lin către stele!
Am pierdut, aseară, 8 români curajoși, 8 militari dedicați țării lor și misiunilor care le-au fost încredințate, 8 camarazi. În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei opt militari căzuți la datorie. Dumnezeu să-i odihnească!”, au transmis reprezentanții MApN, în această dimineață.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Astăzi, 3 martie, în toate unităţile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.
Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, deși vremea era nefavorabilă.
Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20.00, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.
Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.
VEZI ȘI:
Update. Cine sunt cei șapte militari care au decedat prăbușindu-se cu elicopterul, în această seară…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.