UPDATE. Vești noi despre militarii români răniţi în Afganistan

Ministerul Apărării a anunțat că cei patru militari răniți în Afganistan sunt plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa și caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uță, Dan Cornel Crăciun și Cristian Stoica. Amintim că aceștia acționează în cadrul misiunii „Resolute Support“ și au fost au fost răniți în urma exploziei unei mașini-capcană.
Premierul Victor Ponta anunță că militarii sunt în stare bună. Doi dintre aceștia au părăsit spitalul „Am o informație de la ministrul Dușa, sper să se confirme, legat de cei patru militari români din Afganistan care au fost răniți de dimineață: doi dintre ei au și părăsit spitalul și sunt în stare foarte bună, ceilalți doi au rămas doar pentru observații. Slavă Domnului că nu a fost nimic mai rău“, a spus Ponta, aflat în vizită în Arabia Saudită, conform Mediafax.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



