112

Update. Un bebeluş şi părinţii lui, ucişi în atacul armat comis în tabăra de romi!

 
Patru oameni au fost ucişi, iar alţi trei au suferit răni grave, după ce un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a deschis focul într-o tabără de romi situată la câţiva zeci de kilometri de Paris. Printre victimele decedate se numără un bebeluş de şase luni şi un poliţist. Alt minor a suferit stop cardiac, dar a fost reanimat, potrivit presei internaţionale. Împuşcăturile ar fi fost precedate de o ceartă violentă. În urma scandalului, suspectul a intrat într-o rulotă, înarmat, şi a deschis focul, omorând bebeluşul, o femeie şi un bărbat, membri ai aceleiaşi familii. Imediat după atac, doi poliţişti s-au deplasat la faţa locului, unde au fost întâmpinaţi cu focuri de arme, unul fiind rănit grav şi murind la spital. Celălalt agent a fost internat în stare gravă.
„Făptaşul era şi el din tabăra de romi, nu ştim de ce a deschis focul, singurul lucru pe care îl putem spune este că a fost beat”, a declarat procurorul Bernard Farret.
Prefectul departamentului Somme şi reprezentanţi ai procuraturii au venit la tabăra de romi unde a avut loc tragedia.
 
CITIŢI ŞI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button