Update. Trei victime în stare gravă, după explozia din județul Brașov. Una ar urma să fie transferată la București
Trei victime sunt internate în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, după explozia produsă azi-dimineață, într-un bloc din Zărnești. Pentru una dintre ele se solicită transferul la București.
Aceasta are arsuri pe 40% din suprafața corporală și este posibil să fie transferată la Spitalul Floreasca din București. Celelalte două victime care au fost duse la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au politraumatisme și fracturi. Sunt internate la Terapie Intensivă. Prognosticul este rezervat, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Marius Leonte. O a patra victimă a suferit atac de panică.
„În această dimineață, la ora 05.13, am fost anuntati de producerea unei explozii neurmată de incendiu, la o locuință situată la etajul 1 al unui bloc din localitatea Zărnești (strada Mare).
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD și un echipaj SAJ.
În urma producerii exploziei au fost afectate 21 de spații locuibile, 1 spălător și o bucătărie comună.
De asemenea, în urma producerii deflagrației, s-au înregistrat 4 victime conștiente, dintre care una politraumatizată, două cu traumatisme cranio-cerebrale și una prezentând atac de panică.
S-a acordat asistența medicală necesară victimelor, acestea fiind transportate ulterior la spital de către echipajele medicale.
Totodată, a fost anunțat Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și companiile care furnizează electricitate și gaz”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Vezi și: Explozie într-un bloc din județul Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Update. Trei victime în stare gravă, după explozia din județul Brașov. Una ar urma să fie tran… […]
[…] Vezi și: Update. Trei victime în stare gravă, după explozia din județul Brașov. Una ar urma să fie tran… […]