112

Update. Şofer de autocar, mort după ce a lovit un cal, pe DN 17

 
Şoferul care a murit într-un accident rutier produs în jurul orelor 4.00, pe DN 17, la intrare în localitatea suceveană Vama (dinspre Câmpulung Moldovenesc) conducea un autocar cu etaj, în care nu se aflau pasageri. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Suceava, Ionuţ Epureanu, autovehiculul a lovit un cal aflat pe şosea, animalul fiind proiectat prin parbriz. „Accidentul s-a produs în jurul orei 4.00, la intrarea în localitatea Vama, la kilometrul 201. Șoferul era un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Chișinău, Republica Moldova. Autocarul este de tipul celor cu etaj. Din această cauză, șoferul este poziționat mai jos, iar când a lovit cabalina, aceasta a fost proiectată prin parbriz. Dacă era un autocar obișnuit, cel mai probabil şoferul scăpa cu viață”, a explicat sursa citată, conform evz.ro.
Poliţiştii fac cercetări, pentru a-l identifica pe proprietarul calului şi pentru a-l trage la răspundere penală. În urma gravului accident, traficul în zonă a fost perturbat mai multe ore.
 
CITIŢI ŞI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare