Update. Se fac percheziții la locuința lui Frunzăverde pentru „pupici”

Unul dintre dosarele de corupție în care fac percheziții procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în această dimineață, îl vizează și pe vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde. Astfel, anchetatorii fac percheziții la Consiliul Județean Caraș-Severin, condus de liberal, dar și la locuința lui. În același caz a fost reținut, în urmă cu două zile, vicepreședintele CJ Caraș-Severin Ionesie Ghiorghioni, după ce a fost prins în flagrant pe când lua mită 20.000 de lei de la un om de afaceri din Reșița, pentru a-i facilita câștigarea unor contracte de reabilitare de drumuri. Implicarea lui Frunzăverde ar fi fost confirmată chiar de Ghiorghioni, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ieri, potrivit stirileprotv.ro. Cei doi ar fi creat o rețea prin care favorizau anumiți oameni de afaceri, în schimbul unor comisioane de circa 10% din valoarea lucrărilor. Aceștia ar fi folosit un limbaj codificat, în care banii erau înlocuiți cu „pupici”.
CITIŢI ȘI:
DNA face percheziții în două dosare de corupție vizând și instituții publice!
Sorin Frunzăverde, vizat de percheziții
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





