UPDATE. Peste 100 de asociați și administratori implicați în evaziune

Potrivit anchetatorilor, 101 oameni, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale, în perioada 2008-2014, creând un prejudiciu de peste 9 milioane de euro bugetului de stat.
„Aceștia sunt bănuiţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese și componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro (peste 1 miliard de lei), pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prin aceste operaţiuni fictive, ar fi prejudiciat bugetul general consolidat cu peste 9 milioane de euro (peste 460 de milioane de lei)”, au adăugat reprezentanții Poliției.
Ulterior, au fost efectuate mai multe tranzacții financiare (depuneri succesive de valori monetare urmate de retrageri imediate sau de „rularea valorilor prin conturile bancare ale societăților), pentru disimularea provenienței banilor.
Amintim că polițiștii efectuează 61 de percheziții, în această dimineață, în București și în 10 județe, având în vizor suspecții din dosar, pe care îi acuză de evaziune fiscală și spălare de bani. În urma acțiunilor, vor fi duse la audieri 49 de persoane.
Acțiunile au loc în Capitală și în Mehedinţi, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmboviţa, la locuințele suspecților și la sediile sociale ale unor societăți administrate de aceștia.
La activități participă 300 de polițiști din județele vizate, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„Percheziţiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, au specificat sursele citate.
CITIŢI ȘI:
Percheziţii la zeci de adrese! Prejudiciu de 9 milioane de euro!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




