112

Update. Patru persoane rănite grav pe DN 1F, după ce o șoferiță „a uitat” să acorde prioritate (FOTO)

 
O tânără în vârstă de 25 de ani care șofa un autoturism marca Audi a provocat accidentul rutier produs în jurul orelor 14.00, pe DN 1F, pe raza localității Poarta Sălajului (între Cluj-Napoca și Zalău). Potrivit someseanul.ro, șoferița a ieșit de pe un drum comunal fără să-i acorde prioritate unui autoturism Volkswagen care circula regulamentar și a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l într-un cap de pod. După impact, Volkswagen, la volanul căruia era un bărbat de 49 de ani, din Jibou, s-a răsturnat. 
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a celor doi șoferi, precum și a unei fete de 14 ani și a unei femei de 43 de ani care se aflau în autoturismul șofat de bărbat.
Circulația rutieră a fost blocată mai bine de o oră, în zona producerii accidentului, până la finalizarea cercetărilor făcute de polițiști la fața locului.

 

CITIȚI ȘI:

Traficul întrerupt pe DN 1F, între Cluj-Napoca și Zalău, din cauza unui accident grav!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button