Update. Moartea tânărului de 23 de ani, cercetată de polițiștii de la Secția 1 Brașov

Polițiștii de la Secția 1 Brașov efectuează cercetări, în cazul tânăr de 23 de ani care a murit după ce a căzut de la mare înălțime, azi-dimineață, pe str. Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov.
Alerta a fost dată în jurul orei 09.15. Din datele pe care le avem, trupul tânărului era căzut pe acoperișul terasei unui bloc.
„Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că persoana este un tânăr de 23 de ani, din municipiul Brașov, pentru care, în urma leziunilor fizice suferite, posibil ca urmare a precipitării de la înălțime, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul.
Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, a anunțat, în această după-amiază, Poliția Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






