112

Update. Mister în jurul DUBLEI CRIME descoperite ieri! Ce au declarat anchetatorii

 
Anchetatorii desfăşoară ample cercetări în cazul celor două surori din Balomir judeţul Hunedoara care au fost găsite fără suflare în locuinţa lor. 
„Putem confirma că moartea celor două femei a fost violentă, pe corpurile lor găsindu-se urme de violenţă, dar până în prezent nu putem oferi mai multe detalii despre acest caz”, a declarat, pentru adevarul.ro, procurorul şef al Secţiei judiciare, Mirela Negruţiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
La faţa locului s-au deplasat, ieri dimineaţă, criminalişti, procurori şi un echipaj de la Medicină Legală Hunedoara. De asemenea, în jurul casei s-au adunat zeci de oameni, cei mai mulţi bătrâni, pentru a afla ce s-a întâmplat.
Amintim că cele două surori sufereau de handicap neuromotor, motiv pentru care nu se puteau îngriji singure.
„Un om mai bătrân ca ele le întreţinea, venind să aibă grijă de ele din când în când. Una dintre ele avea 72 de ani, iar cealaltă 69 de ani. Omul a venit să le facă focul şi să le aducă apă şi le-a găsit moarte. Uşa casei era scoasă din ţâţâni”, a povestit o vecină a victimelor.
Anchetatorii nu au precizat dacă au reuşit să formeze un cerc de suspecţi.

CITIŢI ŞI:

CRIMĂ DUBLĂ. Surori găsite fără suflare, dezbrăcate şi cu lovituri la cap!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare