Update. Mamă și fiu, găsiți morți, cu urme de violență / Detalii înfiorătoare
Mamă și fiu, găsiți morți, cu urme de violență…
Detalii înfiorătoare ies la iveală în cazul celor două persoane, mamă și fiu, care au fost găsite decedate în casa lor din județul Bihor, ieri. Femeia de 63 de ani și fiul ei de 27 au fost găsiți fără suflare, plini de răni. Alarma a fost dată când fiica femeii, alături de soț și de copii, a mers în vizită. Ginerele femeii de 63 de ani ar fi făcut cumplita descoperire și abia a avut timp să îi oprească pe copii să intre în casă şi să îşi vadă unchiul zăcând într-o baltă de sânge.
Trupul sexagenarei ar fi fost găsit în pivniță. „A venit cu soția și cu trei copii ca să vadă pe bunica. Și când a intrat în cameră la băiatu’, a văzut că este tăiat gâtul și nu a lăsat nici pe fată și nici pe copii să intre. I-a trimis afară”, a spus un vecin. „Erau acolo, mama și fiul ei. Femeia era în pivniță şi băiatul în cameră”, a spus tot un vecin.
Cristian Ardelean, purt. de cuv. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor: „Criminaliștii și legiștii s-au deplasat la fața locului, se fac cercetări cu privire la infracțiunea de omor”.
Investigaţia trebuie să stabilească dacă a fost vorba despre o dublă crimă sau o crimă urmată de sinucidere. Cele două trupuri neînsufleţite au fost transportate la morgă pentru necropsie. Vezi și: Mamă şi fiu, găsiţi morţi în casă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.