Update. Luptător MMA, suspectat că și-a omorât tatăl într-o garsonieră din Brașov / Ce antecedente avea victima / Declarația prim-procurorului Adrian Radu (video)
Un luptător MMA în vârstă de 25 de ani este suspectat că și-a omorât tatăl într-o garsonieră din cartierul Tractorul al municipiului Brașov, unde locuiau cu chirie. Anchetatorii suspectează că victima a fost omorâtă prin tehnici de MMA, care au implicat strangularea sa, în 18/19 noiembrie 2023. Ulterior, cadavrul ar fi fost transportat de inculpat în județul Argeș și aruncat într-o râpă, unde s-au mai fost găsit doar o bucată din mâna dreaptă (în 8 decembrie 2023) și haine (în cursul zilei de ieri). Inculpatul în caz a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. El nu a recunoscut comiterea faptelor.
Amintim, cazul a fost preluat astăzi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov de la procurorii argeșeni, după ce s-a stabilit că omorul ar fi fost comis la Brașov. La data de 08 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmboviţa, a fost găsit un fragment din mâna dreaptă a unui om, prezentând leziuni cu aspect de „muşcături de animale”. Cu ajutorul amprentelor, s-a stabilit identitatea victimei, iar cercetările au scos la iveală presupusul omor și s-a ajuns la identitatea inculpatului în caz.
Amprentele au ajutat la identificarea persoanei decedate, deoarece victima, un bărbat în vârstă de 53 de ani născut în București, avea antecedente penale și nu era necunoscută autorităților. Astfel, în 1999, bărbatul a fost cercetat și a fugit în Bosnia, iar în 2015, el a fost condamnat pentru tentativă la omor asupra mamei fiului său (născut în Bosnia).
Declarația prim-procurorului Adrian Radu
„Cauza penală se referă la un omor, este o continuare a unei spețe începute în cursul lunii decembrie , pe raza județului Argeș, inițial cercetată ca ucidere din culpă, după care ancheta a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, existând suspiciuni că ar fi fost vorba despre un omor. Ca urmare a indiciilor apărute în cursul zilei de ieri, că fapta de omor s-ar fi comis pe raza municipiului Brașov, a fost declinată această cauză Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Până acum, probele ne indică victima ca fiind un cetățean cu antecedente penale și astfel a fost stabilită identitatea dumnealui, pentru că figura în baza de date a Poliției cu amprentele respective. Se pare că este vorba despre o violență în familie, în forma omorului, respectiv fiul și-a ucis tatăl, într-o locuință din municipiul Brașov. Suspectăm că modul de operare a fost unul agresiv, prin aplicarea unor procedee de tip MMA, pentru că fiul este fost practicant sau actual practicant al acestui tip de sport, dar urmează ca aceste elemente să le lămurim ulterior (…). Neavând o autopsie, este o suspiciune (n.r. că victima a fost strangulată prin tehnici MMA), ținând mai degrabă de comportamentul și de istoricul sportiv al fiului”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Adrian Radu.
„Identitatea autorului a apărut cu o mai mare certitudine în cursul zilei de ieri, în urma unor cercetări făcute în teren, în care au fost coroborate mai multe probe directe și indirecte, respectiv a fost identificată râpa în care a fost aruncat corpul victimei și care se afla la circa 2 kilometri de locul unde a fost găsită mâna. Urmează să facem noi căutări în teren (…)”. În afara mâinii, anchetatorii au mai găsit până în prezent doar elemente de vestimentație, care – comparându-le cu poze ale victimei – s-a stabilit a fi ale victimei.
Întrebat dacă este posibil ca bărbatul de 53 de ani să fi fost dezmembrat, prim-procurorul ne-a declarat că nu există indicii în acest sens, ci mai degrabă că animale sălbatice au găsit și sfâșiat trupul neînsuflețit. Găsiți în galeria de mai sus un filmuleț cu declarația prim-procurorului. Vezi și: Anchetă preluată de procurorii brașoveni, după descoperirea unei bucăți de cadavru uman / Suspect reținut pentru omor
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Repostaca facebucista strikes again. A rupt limba romana. Nici repostatul nu mai e ce a fost.