UPDATE. Detalii despre fostul preot acuzat de uciderea unei adolescente

Bărbatul de 37 de ani acuzat că a ucis o fată în vârstă de 15 ani, într-un apartament pe care îl închiriase în staţiunea constănţeană Mamaia, a slujit la parohia din Galaţii Bistriţei până la începutul acestui an, când a ajunțat că se desparte de soție (aceasta îl părăsise încă din toamnă, mutându-se cu băiatul lor în chirie) și că nu va mai fi preot în localitatea situată la nici 30 de kilometri de Bistrița.
Bărbatul, pe nume Laurenţiu Constantin A., rămăsese cu fiica lui de 14 ani, dar a dus-o la sora sa, în Cluj-Napoca, apoi el a plecat o vreme în Belgia, cu ajutorul unei familii din Galații Bistriței, sperând să-și refacă viața acolo, slujind într-o biserică românească din zonă. După trei luni de stat în străinătate, însă, el s-a întors în Bistriţa-Năsăud și și-a contactat familia, întâlnindu-se joia trecută cu fosta soţie și cu cei doi copii. La Constanţa ar fi mers ca s-o întâlnească pe fata de 15 ani pe care o cunoscuse pe Facebook, dar în apartament s-ar fi luat la ceartă, iar la un moment dat, a ștrangulat-o cu un cablu.
Deși nu era cunoscut ca fiind un om violent, primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Găurean, a declarat că fosta soție a divorțat de el din cauza limbajului agresiv al acestuia. „Soția preotului mi-a spus că acesta vorbește foarte urât cu ea. Preotul chiar a apelat la mine să-i împac, că eram prieteni de familie, dar femeia a fost categorică, mi-a spus că din vacă și proastă nu o scoate și că nu vrea să se întoarcă la el”, a explicat Vasile Găurean, citat de adevarul.ro. Potrivit edilului din Galaţii Bistriţei, bărbatul era mai retras și dificil, neacceptând să fie contrazis sau să facă lucrurile altfel decât dorea, dar nimeni nu s-ar fi gândit că este capabil de crimă.
CRIMĂ. O adolescentă a fost ucisă de un fost preot cunoscut pe Facebook
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





