Update. Depășire soldată cu trei morți, pe DN 11, în județul Covasna
Un accident soldat cu moartea a trei persoane a avut loc ieri, pe DN 11, între Târgu Secuiesc și Lunga, în județul Covasna. Victimele aveau 22, 72 și 73 de ani. Două dintre acestea au murit pe loc.
Tragedia a avut loc pe fondul unei depășiri.
„Din verificările polițiștilor a rezultat că un bărbat de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, dinspre Onești către Brașov, la kilometrul 60+600m., s-a angajat în efectuarea unei manevre de depășire și a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 73 de ani.
Din nefericire, în urma impactului, conducătorul auto de 73 de ani și o pasageră de 22 de ani din autoturismul care a efectuat depășirea, și-au pierdut viața.
Bărbatul de 24 de ani, un pasager de 22 de ani din mașina condusă de acesta, precum și o pasageră de 72 de ani din celălalt autoturism implicat în accident, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la unități medicale, în vederea continuării tratamentului. Ca urmare a rănilor suferite, pasagera de 72 de ani a decedat ulterior la spital”, a informat IPJ Covasna, astăzi.
Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 07:15. Vezi și: Accident grav pe DN 11, în județul Covasna
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Citeste articol integral pe mytex.ro Sursa & Foto Credit- “mytex.ro” […]