112

Update. De la accident la… minciună / Atenționarea IPJ Brașov!

De la accident la… minciună…

Echipajele de poliție rutieră din Brașov au fost puse pe jar inutil în cazul accidentului anunțat prin 112, dar și pe rețelele de socializare. Amintim că, potrivit unui anunț distribuit în mai multe grupuri, era căutat un șofer care ar fi accidentat un copil, în cartierul Tractorul din municipiul Brașov.

Urmare a unor informații apărute în spațiul media, cu privire la producerea unui accident rutier, care ar fi avut loc în data de 26 noiembrie a.c., în cartierul Tractorul, din municipiul Brașov, facem precizarea că, imediat după primirea semnalării, prin sistemul de urgență 112, echipaje de poliție rutieră s-au deplasat în zona indicată pentru lămurirea aspectelor sesizate.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate prin audieri, vizionarea înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere și a altor date de interes, inclusiv medicale, s-a stabilit faptul că presupusa persoană vătămată ar fi relatat în mod neadevărat producerea unui accident rutier“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Poliția Brașov le amintește cetățenilor că orice apel fals la numărul unic de urgență 112 implică mobilizarea unor resurse umane și logistice și poate întârzia intervenția autorităților în situații reale de urgență.

De asemenea, atrage atenția că falsificarea unor astfel de incidente este ilegală și poate pune în pericol viețile altor persoane, care s-ar afla într-o nevoie urgentă de ajutor.

Totodată recomandă părinților să fie vigilenți în ceea ce privește activitatea copiilor lor și să-i informeze cu privire la consecințele grave pe care le pot avea alertările false ale instituțiilor de intervenție.

Poliția Brașov va continua să trateze cu maximă seriozitate și implicare orice sesizare, dar va dispune și măsurile necesare pentru sancționarea celor care apelează în mod abuziv la Sistemul Național de Urgență – 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button