Update. Cinci persoane rănite ușor în accidentul de pe DN 10 Brașov – Covasna
Cinci persoane au fost rănite ușor în accidentul rutier produs azi-dimineață, pe DN 10, la limita județelor Brașov și Covasna. Este vorba despre cei doi șoferi ai autoturismelor care au intrat în coliziune și trei pasageri.
„La data de 07 februarie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier cu victime pe D.N 10 între localitățile Teliu și Întorsura Buzăului. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, cei doi conducători ai autoturismelor implicate în accident au fost răniți ușor. Totodată au fost răniți ușor alți 3 bărbați, de 55, 51 și 52 de ani, pasageri într-unul din autoturisme. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative”, au informat reprezentanții IPJ Covasna.
VEZI ȘI:
ACCIDENT și pe DN 10, la limita județelor Brașov și Covasna
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.