Update. BRAȘOV. Ursul agresiv din Răcădău a fost împușcat. GALERIE FOTO
Așa cum am anunțat mai devreme, în această seară, aproape de orele 22.00, ursul agresiv din Răcădău, care s-a întors la locul în care a atacat doi oameni în ultimele trei zile, a fost împușcat de autorități.
Cei care au participat la acțiunea de „recoltare”, ca să vorbim în termenii specialiștilor, din partea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) Brașov ne-au trimis și câteva imagini.
Cadavrul sălbăticiunii va fi analizat mâine la laboratorul de la Direcţia Sanitar Veterinară Brașov.
Amintim că ursul apucase să aibă un comportament deviant, posibil după ce a dat de gustul sângelui. El a atacat joi un brașovean în vârstă de 77 de ani, care-și plimba câinele prin pădurea de pe Valea Cetății. Bărbatul a fost grav rănit. Sâmbătă, animalul a atacat din nou, în aceeași zonă. De această dată, bărbatul care-și plimba, de asemenea, câinele de companie, a scăpat teafăr, datorită câinelui care a sărit să-l apere. Din păcate, animalul de companie a fost sfâșiat de urs.
citește și
UPDATE BRAȘOV. A început „Operațiunea Ursul”
BRAȘOV. Ursul din Răcădău a atacat din nou! Comandament de urgență la Prefectură!
UPDATE. Prefectul cere derogare pentru împuşcarea ursului care a atacat un bărbat
UPDATE BRAŞOV. ITRSV a cerut ajutorul jandarmilor pentru alungarea ursului din cartierul Răcădău
BRAŞOV. Persoană atacată de urs, în cartierul Răcădău!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.