Update. BRAȘOV. Un autocar cu 28 de pasageri a ieșit în decor, la Cheile Grădiștei! Cum s-a produs accidentul (FOTO)
Un autocar în care se aflau 28 de pasageri a ieșit în decor, la Cheile Grădiștei – județul Brașov, după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă.
„Un bărbat de 36 de ani care a condus un autocar înmatriculat în Prahova, pe drumul privat, deschis circulației publice ce face legătura între DN 73F și locația de cazare din Fundata a unui complex turistic, pe sensul de coborâre, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens și a ieșit în afara părții carosabile, în stânga sensului de mers. În autocar se aflau 28 de pasageri, adulți. Unii dintre aceștia au primit asistență medicală la fața locului, urmând să stabilească personalul medical care dintre ei necesită transportarea la spital. Nu par să fie răniți grav. Conducătorul auto a fost testat și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.
La rândul său, plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul ISU Brașov, a informat că șase persoane au fost rănite ușor și că nu au fost victime încarcerate (mai multe informații AICI).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.