112

Update. BRAȘOV. Turiști sfătuiți să părăsească zona în care un american a fost atacat de urs

 

Imediat după „confruntarea” de astăzi dintre un urs și un tânăr turist american, în pădurea din zona Pietrele lui Solomon, jandarmii din cadrul Inspectoratului de jandarmi județean Brașov au început să patruleze pe aria respectivă alături de colegii de la Poliția Brașov și de reprezentanți ai Regiei Pădurilor Locale Kronstadt. Jandarmii montani vor patrula pe traseele montane din zonă cu un ATV din dotare, pentru a informa turiștii despre incident și totodată pentru a verifica zona.

Incidentul a avut loc în jurul orelor 15.00. Potrivit informațiilor obținute din diverse surse, doi turiști americani veniți pentru petrecerea de Halloween de la Bran, au făcut azi o excursie la Pietrele lui Solomon, dar s-au abătut pe potecile din pădure, necunoscând prea bine zona și „furați” de peisaj. Astfel s-au întâlnit cu sălbăticiunea. Posibil din cauza sperieturii, știindu-se că nici urșii nu sunt dornici de o astfel de întâlnire, animalul l-a atacat pe unul dintre vizitatorii locului, mușcându-l.

Victima a suferit mai multe răni în zona brațului stâng și pe spate. Echipajul SMURD venit de urgență la fața locului l-a transportat la spital.

Între timp, zona a fost securizată, iar toți turiștii, mai bine de 100, sunt sfătuiți să părăsească locația. 

citește și

 BRAȘOV. Ursul a atacat din nou la Pietrele lui Solomon

BRAŞOV. Ştiţi cum să evitaţi un conflict cu ursul pe stradă sau în pădure?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare