112

Update. BRAȘOV. Tragedia din Hărman, provocată de un adolescent

 

În urma cercetărilor, polițiști au stabilit că mașina care a accidentat mortal un băiețel de 3 ani, ieri, într-o curte din Hărman, județul Brașov, a fost manevrată de un adolescent în vârstă de 14 ani.

„La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 10.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman din județul Brașov, ar fi fost surprins și accidentat de către un autoturism.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior cadrele medicale declarând decesul persoanei în cauză.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 14 ani, ar fi manevrat un autovehicul în curtea imobilului anterior menționat, ulterior, ar fi surprins și accidentat băiatul, în vârstă de 3 ani, ce se afla în aceeași curte. 

În cauză, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, continuă cercetările în vederea lămuririi și stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Potrivit PRO TV, adolescentul care ar fi manevrat autoturismul îi era unchi băiețelului decedat.

VEZI ȘI:

Județul BRAȘOV. Băiețel rănit de un autoturism, într-o curte / Update: A decedat…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button