UPDATE BRAŞOV. Tatăl băiatului care s-a împuşcat în cap, sancţionat pentru că nu a păstrat arma în condiţii de securitate
Tatăl adolescentului în vârstă de 17 ani care s-a împuşcat în cap, miercuri seară, va fi sancţionat, pentru că nu a păstrat arma de vânătoare şi muniţia în condiţii de securitate. Informaţia ne-a fost oferită, în urmă cu câteva minute, de reprezentantul Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Braşov a rezultat faptul că tatăl tânărului din Stupini deţinea legal arma de vânătoare, având permis de armă tip B valabil. Totuşi, acesta nu a respectat obligaţia de a păstra arma şi muniţia în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la aceasta al persoanelor neautorizate. Pentru acest aspect, tatăl minorului va fi sancţionat contravenţional şi i se va aplica sancţiunea complementară de anulare a dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor pe o perioadă de 2 ani”, a informat sursa citată.
CITIȚI ȘI:
Update. BRAȘOV. Băiatul găsit împușcat în cap, la Stupini, ar fi luat arma din seiful tatălui său
BRAȘOV. Adolescent mort prin împușcare, la Stupini
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.