112

Update. BRAȘOV. Tânăr de 21 ani, decedat în accidentul de pe DN 13

 

Un tânăr a decedat astăzi, în prima zi de Crăciun, în accidentul rutier produs pe DN 13, la ieșire din Rupea spre municipiul Brașov (în județul Brașov).

Paramedicii SMURD au încercat să-l resusciteze, dar, din nefericire, băiatul nu a răspuns manevrelor.

Un alt tânăr, de 19 ani, a fost rănit ușor și a refuzat să fie transportat la spital. Amândoi se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat în afara șoselei.

 

Update: Tânărul decedat în accident era pasager

„Un conducător auto, în vârstă de 19 ani, care conducea un autovehicul pe DN 13, la km 59, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma producerii accidentului au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și pasagerul din autovehicul. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul pasagerului, un tânăr, în vârstă de 21 ani. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.

Citiți și:

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident grav pe DN 13! Victimă încarcerată, inconștientă

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button