112

Update. BRAȘOV. Soț și soție au murit nevinovați în accidentul de la Lunca Câlnicului

 

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au murit în accidentul rutier produs în jurul orelor 15.30, pe DN 11, la ieșire din Lunca Câlnicului spre Brașov. De vină pentru tragedie este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Covasna, care a pierdut controlul asupra autoutilitarei pe care o conducea dinspre Brașov către Chichiș și a pătruns pe contrasens, unde a lovit autoturismul celor doi soți în vârstă de 76 de ani (bărbatul care se afla la volan) și 74 de ani (soția), conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar-șef Liviu Naghi.
Din câte se pare, șoferul autoutilitarei conducea în coloană, iar la un moment dat, pentru a nu intra în coliziune cu autoturismul din fața sa (pe care oricum l-a bușit ușor), a tras de volan și a pătruns pe sensul opus, în fața mașinii conduse regulamentar de septuagenar. Tânărul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în momentul producerii accidentului.
Cercetările în caz continuă pentru ucidere din culpă.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Doi morţi şi un rănit, într-un accident produs în urmă cu puţin timp, la Lunca Câlnicului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button