112

Update. BRAŞOV. Rănit şi cercetat penal, după accidentul de pe DN 1

  • accident pe dn 1_238574.jpg
 

Şoferul care a provocat accidentul rutier de ieri dimineaţă, de pe DN 1, în care au fost implicate două autoturisme şi un autocar cu turişti din Taiwan este cercetat penal, sub coordonarea procurorului de caz.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul în vârstă de 50 de ani conducea dinspre Braşov către Predeal în momentul în care, la km 146+850 m, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, din cauza vitezei neadaptate într-o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autocarul înmatriculat în Croaţia.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat înapoi pe sensul lui de mers, unde a acroşat un alt autovehicul, condus regulamentar.

„Conducătorul auto care a provocat evenimentul rutier a suferit răni ușoare, fiind transportat la Spitalul Județean Brașov, în vederea acordării îngrijirilor medicale. În cauză sunt desfășurate cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale”, se menţionează într-un comunicat remis astăzi de Poliţia Judeţeană Braşov.

CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Ultima oră. Accident între două autoturisme şi un autocar, pe DN 1 (FOTO şi VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare