Update. BRAŞOV. Potrivit Poliţiei, patru copii şi doi adulţi au fost răniţi uşor în accidentul dinspre Poiana Narciselor
Potrivit reprezentantului Poliţiei Judeţene Braşov, Ionuţ Marin, accidentul de ieri, de pe drumul care duce spre Poiana Narciselor, a avut loc în jurul orelor 15.00, în următoarele condiţii: „în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 107, la km 1+850 m, între localitatea Vad și rezervația naturală Poiana Narciselor, un conducător auto în vârstă de 37 de ani s-a angajat în depășirea unui autoturism condus regulamentar, într-o curbă periculoasă la dreapta, iar, pe fondul unei viteze neadaptate, a părăsit partea carosabilă în partea stângă a direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod din ciment”.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șase persoane, ocupante a autovehiculului implicat în accident, dintre care patru copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 7 ani. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.
Anterior, fuseserăm informaţi de ISU Braşov că un adult şi doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale.
CITIŢI ŞI:
Update. BRAŞOV. Un adult şi doi copii, răniţi în accidentul produs pe drumul spre Poiana Narciselor
BRAŞOV. Accident pe drumul care duce spre Poiana Narciselor (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.