Update. BRAŞOV. Pasageră în autobuzul RATBV, rănită în accidentul de la Maternitate. Şoferul a rămas fără permis
O femeie în vârstă de 57 de ani, pasageră în autobuzul RATBV de pe linia 50 implicat în accidentul rutier de lângă Maternitate, a fost rănită în urma evenimentului rutier, astfel că a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Din primele cercetări, şoferul autobuzului se face vinovat de accident.
De altfel, poliţiştii i-au şi reţinut permisul de conducere, potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
„Un bărbat de 43 de ani, din judeţul Braşov, care a condus un autobuz pe strada George Bariţiu din municipiul Braşov, pe banda întâi, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de o autoutilitară care circula pe banda numărul 2 şi, în momentul în care aceasta a virat stânga, pentru a intra într-o parcare, a intrat în coliziune cu ea. În urma impactului dintre cele două autovehicule, o pasageră de 57 de ani din autobuz a suferit vătămări şi a fost transportată la SCJU Braşov, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat reprezentanta IJP Braşov.
Conducătorii auto implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
„S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar bărbatului care conducea autobuzul i-a fost reţinut permisul de conducere”, a mai informat Gabriela Dinu.
CITIŢI ŞI:
BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. Accident rutier lângă Maternitate (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.