112

UPDATE. BRAŞOV. Omul de afaceri acuzat că şi-a ucis bunica şi-a terorizat fosta soţie! Femeia a cerut ordin de protecţie împotriva lui Dan Cămârzan

 

Omul de afaceri acuzat că şi-a ucis bunica din partea maternă, ieri, în urma unui conflict spontan, nu ar fi la prima faptă de violenţă. Astfel, pe numele lui Dan Cristian Cămârzan este dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, după ce s-ar fi bătut cu un cunoscut, într-un local. Cazul se află pe rolul Judecătoriei Braşov, unde va avea loc termen pe 13 mai (lunea viitoare).

De asemenea, la începutul anului trecut, Judecătoria Braşov a admis o cerere de emitere a ordinului de protecţie formulată de soţia de atunci a omului de afaceri. Astfel, instanţa l-a obligat pe bărbat să păstreze o distanţă minimă de 150 de metri faţă de reclamantă şi de salonul de înfrumuseţare administrat de ea, pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, i-a interzis pârâtului să o contacteze telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, precum şi să publice sau să-i rostească numele de reţelele de socializare, în special Facebook, pe site-ul youtube sau în corespondenţa sa cu alte persoane pe o perioadă de 6 luni de la data pronunţării prezentei hotărâri.

Afaceristul a fost obligat atunci să urmeze şedinţe de consiliere psihologică, pe o perioadă de 6 luni de la data pronunţării hotărârii şi să se prezinte săptămânal la secţia de poliţie de care aparţine.

Ulterior, pe 2 mai, a fost pronunţat divorţul celor doi, din culpă comună. Căsătoria avusese loc în Las Vegas Nevada – SUA.

Tot în 2018, în primăvară, el  a ajuns la Secția 2 Poliție Brașov, fiind unul dintre brașovenii care au protestat în fața Spitalului de Psihiatrie, revoltați că a fost internat acolo un șofer care refuză documentele emise de stat, prezentându-se apoi cu un așa-zis act de identitate în care scria „născut viu”.

FOTO – Facebook

CITIŢI ŞI:

Update. Omul de afaceri Dan Cămârzan va fi propus spre arestare preventivă, pentru „omor” în forma violenţei în familie

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare