Update. BRAȘOV. O femeie a decedat în accidentul de lângă Colegiul de Informatică
Din nefericire, pietonul care a fost lovit de un autovehicul, azi-noapte, pe Calea București din municipiul Brașov a decedat la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare pe care i le-a efectuat echipajul SMURD solicitat prin apel la 112.
Tragicul accident a avut loc în zona trecerii de pietoni de lângă Colegiul de Informatică. Potrivit martorilor, victima a fost „aruncată” pe celălalt sens de mers, la câțiva metri de trecere.
„Accidentul rutier a avut loc pe strada Calea București, intersecție cu str. Pârâului din municipiul Brașov. Un tânăr în vârstă de 20 ani, din judeţul Bacău, a surprins și accidentat mortal un pieton (femeie) în vârstă de 38 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
CITIȚI ȘI:
BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. Pieton accidentat de un autovehicul, lângă Colegiul de Informatică (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.