Update. BRAȘOV. Nu se cunoaște identitatea victimei de pe strada Stadionului
Polițiștii nu au putut stabili identitatea pietonului care a fost lovit grav de un autoturism, în această seară, pe strada Stadionului (vezi și: BRAŞOV. Pieton lovit de o maşină în timp ce traversa strada).
„O femeie care conducea un autoturism pe strada Stadionului, dinspre Bulevardul Griviței către strada Calea Făgărașului, în zona stației RATBV a surprins și accidentat un pieton care traversa strada prin loc nepermis. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordare de îngrijiri medicale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pietonul nu a putut fi identificat până în acest moment, nu avea niciun act asupra lui”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.