112

Update. BRAȘOV. Nepăstrarea distanței în mers, cauza probabilă a teribilului accident de pe DN 11, soldat cu 4 morți

  • IMG-20171216-WA0005_245291.jpg
 

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că accidentul rutier din această după-amiază, de pe DN 11 Brașov – Hărman, care s-a soldat cu moartea a doi bărbați, a unei femei și a unui copil, s-a produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers față de autoturismul din față.

„Un autovehicul a acroșat un altul care circula în față, iar autoturismul acroșat a pătruns pe contrasens și a fost lovit frontal de un autovehicul care venea din sens opus”, a explicat, pentru moment, reprezentantul Poliției Județene Brașov, Ionuț Marin.

În accident a fost implicat și un al patrulea autovehicul. Mașinile care s-au ciocnit inițial circulau spre Brașov.

„În OUG 195/2002, Capitolul V – Reguli de circulație, Secțiunea a 2-a, Reguli pentru circulația vehiculelor, la articolul 51 se prevede «Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii», a precizat reprezentantul IJP Brașov.

Potrivit acestuia, cele patru persoane decedate în accident se aflau în autovehiculele care au intrat în coliziune frontală. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, a declarat că alte două victime au fost găsite conștiente de către echipajele de intervenție și au primit îngrijiri medicale.

Traficul rutier este oprit în continuare pe DN 11, pentru a se putea ridica autovehiculele avariate.

Update (orele 18.00): Traficul a fost reluat.

CITIȚI ȘI:

 BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Patru autoturisme implicate într-un accident grav, pe DN 11! Posibil patru persoane decedate. Update; Se confirmă cele patru decese… (FOTO și VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button