UPDATE BRAȘOV. Inundații în Dumbrăvița
Ploile abundente din ultimele 24 de ore au provocat deja inundații la Dumbrăvița. Drumul județean 112J și 30 de hectare de teren arabil au fost acoperite de apă, care a ajuns și în două dintre gospodăriile localnicilor.
ISU Brașov a intervenit de aseară, cu peste 20 de cadre militare și cu patru motopompe, pentru scoaterea apei din beciurile inundate și rezolvarea altor probleme provocate de intemperii. De asemenea, prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă, a mobilizat la Dumbrăvița 10 lucrători ai Serviciului de Gospodărire a Apelor, pentru a pune umărul alături de cei de la ISU. Aceștia au format diguri la marginea comunei, pentru a opri pătrunderea apei pe drumul județean care leagă Dumbrăvița de DN1.
Citiți și:
UPDATE. Braşov. Cod de inundaţii pe Olt, până mâine!
BRAŞOV. COD ROŞU de INUNDAŢII!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.