112

Update. BRAȘOV. Împușcat în timp ce se afla la BRACONAJ

 

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul împușcat accidental la Racoș, joi seară, participa la o partidă ilegală de vânătoare. Inițial, s-a crezut că a fost vorba despre autoaccidentare, dar covăsneanul în vârstă de 43 de ani a fost împușcat, fără voie, de altă persoană.

„La data de 10 octombrie a.c, în jurul orei 21.00, s-a sesizat prin apel SNUAU 112 faptul că pe raza localității Racoș, din județul Brașov, în timpul desfășurării unei partide de vânătoare, împreună cu alte trei persoane de sex masculin, un bărbat în vârstă de 43 ani a fost rănit, autoaccidentându-se. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă parțial, în sensul că persoana a fost rănită accidental de un alt participant la vânătoare, iar partida de vânătoare nu era autorizată. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, uz de armă fără drept și braconaj, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent Nadia Olaru.

În urma probatoriului administrat, trei dintre bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Ulterior, instanța de judecată a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru două persoane.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală.

RECOMANDĂM ȘI:

Update. BRAȘOV. Prognostic rezervat în cazul bărbatului care s-a împușcat la vânătoare

BRAŞOV. ULTIMA ORĂ. S-a împuşcat în timpul partidei de vânătoare!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button