112

Update. BRAȘOV. Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul bărbatului găsit mort în locuință

 

Bărbatul găsit decedat, aseară, în locuința sa de pe strada Berzei din municipiul Brașov a fost transportat, azi-noapte, la Medicină Legală, pentru a se efectua necropsia și a se stabili cauza morții.

Din datele pe care ni le-a oferit reprezentantul Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru, la cerere, brașoveanul avea 65 de ani, nu 60, cum se știa azi-noapte.

„În data de 25 iunie, în jurul orelor 22.00, un bărbat, în vârstă de 65 ani, a fost găsit decedat în interiorul locuinței sale din municipiul Brașov. În continuarea cercetărilor s-a dispus ridicarea și transportarea cadavrului la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări”, a precizat agentul de poliție.

Încadrarea juridică este de ucidere din culpă, deoarece la examinarea exterioară a cadavrului nu s-au găsit urme de violență, astfel că nu există suspiciuni de omor. 

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Bărbat găsit mort într-o locuință de pe strada Berzei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare