112

Update. BRAȘOV. Dosar penal după incendiul în care a murit un bărbat

 

Polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru „distrugere” și „ucidere din culpă”, în urma incendiului de ieri, de pe strada Mică din municipiul Brașov, în care și-a pierdut viața un bărbat în vârstă de 65 de ani, după cum ne-a informat, în această dimineață, subcomisarul Ionuț Marin, reprezentant al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Bărbatul a fost găsit carbonizat într-o anexă de lângă o casă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. 

Vecinii au fost cei care au dat alerta la 112. Ei au văzut fum ieșind din locuința în care bărbatul stătea singur și au spart poarta, apoi au încercat să intre după proprietar, pentru a-l salva, dar incendiul era prea puternic.

„Era mult fum, mai era o cameră, nu am văzut nimic. Am încercat şi cu extinctoare şi nu am reuşit”, a explicat un martor pentru stirileprotv.ro.
Cunoscuţii spun că sexagenarul se încălzea cu lemne şi mereu avea fum în casă, din cauza hornului defect.

Pe de altă parte, nu exclud nici ca omul să fi adormit cu vreo lumânare aprinsă.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Persoană găsită decedată într-o anexă cuprinsă de foc (Update FOTO și VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button