Update. BRAŞOV. Crimă pe strada Înfrăţirii. SURSE: Suspectul a fost prins în această dimineaţă Update: Informaţia se confirmă
Principalul suspect în cazul crimei comise ieri, în imobilul cu numărul 23 de pe strada Înfrăţirii din municipiul Braşov, ar fi fost prins, în această dimineaţă, de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Braşov, potrivit unor surse.
La această oră aşteptăm confirmare din partea reprezentanţilor Poliţiei Braşov, în condiţiile în care cei ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi ai GJMBV nu au oferit informaţii şi nici nu au putut fi contactaţi până la această oră.
Din câte se pare, suspectul şi-ar fi ucis fratele.
Pe site-urile de socializare au apărut detalii privind identitatea celor doi fraţi, poze cu suspectul, precum şi date despre faptul că omorul ar fi fost comis prin înjunghiere, informaţii neconfirmate, însă, de anchetatori.
În fapt, singurul lucru confirmat de autorităţi, până la această oră, a fost acela că, într-adevăr, se fac cercetări pentru posibil omor.
Update (orele 10.35): Purtătorul de cuvânt al GJMBV, Laurenţiu Stoian, ne-a confirmat că tânărul a fost identificat şi prins de trei jandarmi, în această dimineaţă, în jurul orelor 7.30, pe Bulevardul Saturn.
Update (orele 11.30): Şi purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, a confirmat, în urmă cu puţin timp, că suspectul a fost prins, precizând că se află în custodia poliţiştilor, pentru audieri.
Update (orele 11.37): Primele cercetări au fost efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, dar fiind vorba despre un suspect minor (băiatul abia va împlini 17 ani), dosarul va fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. Fratele său, pe care l-ar fi ucis prin înjunghiere, avea 23 de ani.
Update (orele 11.49): Potrivit unor surse, cei doi fraţi locuiau singuri, în condiţiile în care părinţii erau divorţaţi, iar despre mamă se ştie că locuia cu iubitul ei, mergând în vizită pe la băieţi.
Update (orele 13.50): O apropiată de-a familiei ne-a precizat că mama băieţilor era, într-adevăr, într-o relaţie cu un bărbat, dar că locuia cu ei şi că mereu s-a străduit să le asigure un trai decent, având, uneori, chiar şi două locuri de muncă.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Posibil omor pe strada Înfrățirii (FOTO)
Update. BRAȘOV. Crimă între frați pe Înfrățirii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.