Update. BRAȘOV. Ce căuta pe munte, în zi cu cod galben de viscol, tânărul găsit mort în Prăpastia Urșilor?
Așa cum am precizat mai devreme, citând din comunicatul IJP Brașov, cu privire la cadavrul coborât aseară din zona 7 Scări, județul Brașov, mai exact din Prăpastia Urșilor, „polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor decesului”.
Asta, cu toate că primele indicii duc spre ipoteza că tânărul de 27 de ani, de loc din Săcele, student la Universitatea din Timișoara, ar fi alunecat și ar fi căzut de la o înălțime de 250 de metri. Dar, așa este procedura, până la clarificarea cazului, spun surse judiciare.
Potrivit informațiilor obținute din diverse surse, unele oficiale, altele nu, tânărul care a fost dat dispărut de familie marți, 10 ianuarie, ar fi plecat spre zona Canionului 7 Scări pentru a face fotografii, el fiind pasionat în acest sens. Cu toate acestea, când a fost găsit cadavrul celui identificat în această dimineață după haine (pentru că nu avea asupra lui acte de identitate), 4 zile mai târziu (ieri, la orele 15.15), în zonă nu s-a găsit și aparatul de fotografiat.
Mai mult, o altă întrebare se pune: Cum de studentul s-a aventurat să facă fotografii într-o zi în care în aproape toată țara, inclusiv la Brașov, se anunțase cod galben de viscol și ninsori?
citește și
BRAȘOV. A fost descoperit un cadavru în zăpadă, la 7 Scări. FOTO
Update. BRAȘOV. Misiune dificilă pentru coborârea cadavrului de pe munte
BRAȘOV. Tânărul găsit decedat la 7 Scări a fost identificat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.