Update. BRAŞOV. Bărbatul găsit mort în canal a fost identificat! Nu era om al străzii!
Bărbatul găsit mort în canal, în această dimineaţă, a fost scos şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov, pentru necropsie. Între timp, fiind consultată baza de date a Poliţiei Braşov, cadavrul a fost identificat.
Este vorba despre un bărbat cu domiciliul în Braşov, dat dispărut de familie la începutul lunii martie.
Potrivit informaţiilor obţinute de la purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu, un braşovean a anunţat atunci la Poliţie că o rudă de-a sa, cumnatul său mai exact, a dispărut de la o vilă de pe raza localităţii Moieciu, unde executau împreună o lucrare de renovare. Omul plecase de câteva zile, iar pentru că nu a mai dat nici un semn, s-a solicitat ajutorul poliţiştilor pentru a-l căuta. Acţiunile de căutare nu au avut succes, astăzi fiind găsit întâmplător.
La o primă examinare, pe corpul decedatului nu s-au găsit urme care să ducă spre ipoteza unei morţi prin violenţă, însă cercetările sunt în curs, iar raportul final al medicilor legisţi va ajuta la încadrarea dosarului penal deschis în acest caz.
citiţi şi
BRAŞOV. A fost găsit un om mort într-un canal!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.