Update. BRAȘOV. Bărbatul de pe Dealul Melcilor, condus la secția de Poliție, pentru identificare
Bărbatul de pe Dealul Melcilor pentru coborârea căruia a fost solicitată intervenția salvamontiștilor a fost dat jos în siguranță, în urmă cu puțin timp, și a fost preluat de polițiști, fiind condus la secție, pentru identificare, după cum ne-a informat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
Încă nu se știe cu certitudine ce căuta bărbatul în zona aceea abruptă.
Plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, a precizat că, din informațiile sale, omul a spus că are treabă acolo.
Update (9.02.2018, orele 10.45)
Purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, ne-a precizat că bărbatul în vârstă de 63 de ani a coborât singur de pe deal, aseară, în jurul orelor 19.30. El le-a declarat poliţiştilor că a avut de plantat un arbore. „Bărbatul a fost condus la domiciliu şi predat familiei”, a informat sursa citată.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Intervenție bizară pe Dealul Melcilor. Salvamontiștii, chemați în ajutor
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.