Update. BRAȘOV. Au incendiat casa, pentru a ascunde furtul
Un tânăr de 19 ani și un bărbat de 43 de ani ar fi incendiat casa din Cincu, azi-noapte. Focul ar fi fost pus pentru a ascunde furtul pe care îl comiseseră.
„La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 01,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila – Postul de Poliție Cincu au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință de pe raza comunei Cincu s-a produs un incendiu.
În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului, constatând faptul că incendiul a fost localizat și ulterior stins, de către pompierii din cadrul ISU Brașov – Detașamentul Făgăraș.
Ca urmare a măsurilor investigativ-operative dispuse, polițiștii au concluzionat că, anterior producerii incendiului, din imobilul respectiv ar fi fost sustrase mai multe bunuri. Suspecții, doi bărbați cu vârste de 19 ani, respectiv 43 ani, ambii din com. Cincu jud. Brașov au fost identificați și depistați la scurt timp după producerea faptei, aceștia aflându-se în custodia poliției, iar bunurile sustrase au fost recuperate”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere prin incendiere, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
foto – arhivă
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Casă incendiată la Cincu, azi-noapte!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.