112

UPDATE. Brașov. Atenționare scrisă pentru rutieristul de la Locală care a parcat neregulamentar

  • 20160825_085829_219855.jpg
 

Rutieristul care se afla la volanul autospecialei Poliției Locale Brașov, parcată neregulamentar pe strada Traian Grozăvescu, a primit din partea superiorilor săi „o atenționare scrisă cu privire la situația creată, astfel încât acest lucru să nu se mai repete”.

Din punct de vedere legal, sancțiunea poate fi aplicată exclusiv de un
alt agent constatator, care poate stabili o asemenea faptă, doar prin propriile
simțuri. Având în vedere faptul că este o poză publicată, în acest caz de dvs, nu poate fi vorba despre sancțiune contravențională, ținând cont că fapta nu a fost stabilită de un alt agent constatator prin propriile simțuri, motiv pentru care, din punct de vedere administrativ, va fi aplicată o atenționare scrisă cu privire la situația creată, astfel încât acest lucru să nu se mai repete”, a transmis pentru mytex.ro purtătoarea de cuvânt a Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.

Astăzi, joi, rutieriștii din cadrul Poliției Locale Brașov au fost surprinși „în ofsaid” pe strada Traian Grozăvescu. Cel mai probabil, respectivii se aflau în misiune pentru a-i sancționa pe cei care parchează neregulamentar.

CITIȚI ȘI:

Cine amendează Poliția Locală?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button