112

Update. BRAŞOV. Așa știu unii să se relaxeze… Înnebunindu-i pe alții de cap! Ce au constatat poliţiştii?

 

În urma materialului video trimis de un cititor şi postat pe mytex.ro, ieri, la ora 12.40, sursa noastră semnalând astfel comportamentul unor turişti la Fundata care ar fi ascultat, zile în şir, muzică la maxim (mai ales manele), deranjând localnicii, o echipă a IJP Braşov – Ordine Publică, împreună cu poliţişti locali s-au deplasat în zonă, pentru verificări.

Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii nu au mai găsit grupul de turişti în cauză (era ultima zi a minivacanţei de Rusalii), dar s-au interesat asupra situaţiei la proprietarul pensiunii unde au fost cazaţi „gălăgioşii”, precum şi la vecini. Nu au putut confirma sesizarea cu privire la tulburarea ordinii publice, întrucât atât proprietarul pensiunii cât şi cel mai apropiat vecin al acestuia au spus că oaspeţii în cauză nu au deranjat cu nimic ambientul.

Informaţia ne-a fost oferită de purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu.

„Au fost, într-adevăr, câteva persoane, sportivi, toţi trecuţi de vârsta de 45 de ani, din Bucureşti, care s-au cazat la pensiunea respectivă în perioada 3-5 iunie, însă nu s-au primit reclamaţii cu privire la comportamentul acestora. Nici vecinul cel mai apropiat de pensiune nu s-a plâns de ceva”, a spus reprezentanta IJP Braşov.

citiţi şi

 BRAȘOV. Așa știu unii să se relaxeze… Înnebunindu-i pe alții de cap! PROBĂ VIDEO


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare