Update. BRAȘOV. Ar fi traversat pe culoarea roșie a semaforului pentru pietoni
O femeie în vârstă de 65 de ani a fost lovită de un autoturism (care circula în regim de taxi), astăzi, pe una dintre „zebrele” de la intersecția străzii Carpaților cu Bulevardul Muncii din municipiul Brașov. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că victima ar fi traversat pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor.
„Un bărbat în vârstă de 65 ani care a condus un autoturism, pe strada Carpaților din municipiul Brașov, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 65 ani, angajată în traversarea neregulamentară a străzii, respectiv pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârsirii infractiunii de «vătămare corporală din culpă»”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Accident pe „zebră”, în intersecția străzii Carpaților cu Bulevardul Muncii (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.