112

Update. BRAŞOV. Amânare în dosarul triplei crime. Pronunţarea ar urma să fie dată de Ziua Îndrăgostiţilor

 

Florin Mircea Buliga nu-şi va afla sentinţa astăzi în dosarul triplei crime. Magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov au amânat pronunţarea pentru data de 14 februarie (culmea, cunoscută la nivel naţional drept Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiţilor), după cum ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al instanţei, judecător Izabela Ilie.
În acest dosar, Buliga a fost trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale şi a celor doi copii ai lor – o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani.

CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Posibilă sentinţă în cazul triplului omor

BRAȘOV. Florin Mircea Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și copiii, ar urma să-și afle sentința pe 31 ianuarie

BRAȘOV. Amânare până după sărbători, în procesul triplului omor de care este acuzat Florin Mircea Buliga

BRAȘOV. O nouă amânare în procesul lui Florin Buliga

Update. BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis familia, condamnat la 1 an de închisoare

BRAȘOV. Bărbatul care și-a ucis întreaga familie și-ar putea afla sentința pentru consumul de droguri

Update. BRAȘOV. Și-a ucis soția și copiii cu cuțitul de vânătoare cu care a încercat să se sinucidă anterior!!! Faptele lui Florin Buliga, povestite pas cu pas de procurorul de caz. Anchetatorii au găsit droguri în mașina inculpatului

BRAȘOV. Bărbatul care a anunțat Poliția că și-a ucis soția și copiii a fost reținut

BRAŞOV. Triplă crimă – UPDATE! Un bărbat s-a predat la Poliție, afirmând că şi-a omorât soţia şi copiii!!! (FOTO 2-4, de la fața locului)

Update. BRAȘOV. Bărbatul care și-ar fi ucis soția și copiii, schimbare bruscă în stilul de viață! Ce spune o prietenă a familiei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare