112

Update BRAŞOV. Alertă pe strada Republicii, de la o canapea cuprinsă de flăcări! O tânără însărcinată a refuzat transportul la spital

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, ne-a informat că a ars o canapea în incendiul izbucnit, azi-noapte, într-o locuinţă de la nr. 14 de pe strada Republicii din Braşov şi că au fost deteriorate elemente de mobilier, precum şi zugrăveala.

Amintim că, în urma incidentului, două persoane au fost intoxicate cu fum. Iniţial, am fost informaţi că ambele victime, un tânăr de 27 de ani şi o tânără însărcinată, au fost transportate la spital, însă cea din urmă refuzase să fie dusă la unitatea medicală. Prin urmare, a primit îngrijiri medicale numai la faţa locului, conform cpt. Ciprian Sfreja. Întrucât nu era în stare gravă, iubitul ei a fost lăsat să plece acasă, după ce a fost tratat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov. 

Vecinii au auzit larmă în curte, la miezul nopţii, dar n-au simţit miros de fum. „Am auzit gălăgie, dar sunt bolnavă şi nu am putut să ies, ca să văd ce se întâmplă. Am trimis un nepot să afle şi aşa am aflat că era incendiu”, a povestit una dintre persoanele care locuiesc în clădirea cu nr. 14 de pe str. Republicii.

Potrivit mai multor vecini, cuplul care locuieşte în apartament primeşte numeroase persoane în vizită, ocazii cu care se consumă băuturi alcoolice, ajungându-se la adevărate beţii. Conform oamenilor, nu de puţine ori au izbucnit scandaluri în acea locuinţă, de la aburii de alcool, aşa că incidentul de azi-noapte nu i-a luat prin surprindere.  

 

 

CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Incendiu în toiul nopţii pe strada Republicii!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button