Update. BRAŞOV. Accident pe Calea Feldioarei, cu trei maşini implicate
Accidentul rutier s-a petrecut în jurul orelor 6.30, pe drumul dintre Calea Feldioarei şi Braşov. Din cauza unor probleme tehnice, şoferul unui autobuz a oprit pe marginea drumului, pentru constatări şi remedierea defecţiunilor. Conducătorul unui autoturism a oprit la rândul său în spatele autobuzului, pentru a da prioritate maşinilor care se deplasau pe sensul opus de mers, după care intenţiona să depăşească autovehiculul din faţă, pentru a-şi continua drumul. Doar că un alt şofer nu şi-a dat seama la timp ce se întâmplă în faţa sa, iar pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare, a intrat în coliziune cu autoturismul staţionat, împingându-l în autobuzul oprit.
Informaţiile ne-au fost transmise de purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, doar avarii la cele trei autovehicule. Te verificarea cu etilotestul s-a dovedit că nici unul dintre şoferi nu consumaseră alcool.
Cel de-l treilea şofer s-a ales cu dosar pentru nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă.
CITIŢI ŞI
BRAŞOV. Trei autovehicule implicate într-un accident pe Calea Feldioarei
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.