112

Update. BRAŞOV. A intrat cu maşina într-un autobuz RATBV. Şeful IJP Braşov, îngrijorat de numărul accidentelor în care sunt implicate mijloace de transport în comun

 

Un conducător auto din Bucureşti, care circula ieri după-amiază pe DN 1 Predeal – Braşov, a intrat cu autoturismul în coliziune cu partea laterală a unui autobuz RATBV care circula din sens opus, apoi a ieşit cu maşina în decor, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Accidentul a avut loc în jurul orelor 14.00 şi s-a soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 66 de ani, pasageră în autoturism. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Astfel, din cercetările efectuate de poliţişti, vina pentru producerea accidentului nu aparţine şoferului autobuzului RATBV, ci conducătorului autoturismului.

Dar, nici nu este singurul eveniment rutier în care au fost implicate mijloace de transport în comun, în Braşov, şeful Poliţiei Judeţene Braşov, chestor Valentin Flucuş, amintind astăzi, cu ocazia prezentării bilanţului instituţiei, de situaţii în care pasageri din autobuze au fost răniţi, în timpul unor manevre bruşte efectuate de şoferi.

„Multe evenimente rutiere se produc pe zona RATBV. Trebuie ţinut cont de faptul că şoferii transportă multe persoane vârstnice. Numai ieri am avut vreo două accidente, iar o femeie de aproximativ 75 de ani a suferit traumatisme serioase. Scuza este că pasagerii nu s-au ţinut de bară, dar nu este nimeni într-o cursă, nu înţeleg de unde graba şoferilor. Vom declanşa ample campanii în zona aceasta. Sunt extrem de dezamăgit de modul în care unii dintre şoferi (n.r. care asigură transportul public de persoane în municipiul Braşov) înţeleg să-şi facă treaba”, a precizat şeful IJP Braşov.

Vezi şi: 

BRAŞOV. Accident la Dâmbul Morii, cu o victimă. GALERIE FOTO


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button