112

Update. BRAȘOV. A fugit de la locul accidentului! Ce alcoolemie avea căruțașul, când a fost găsit?!

 

Căruțașul implicat în accidentul rutier de azi-noapte, de pe DJ 11A, între Zărnești și Vulcan, a fugit de la fața locului, până la sosirea polițiștilor, dar a fost identificat în scurt timp, constatându-se că se afla sub influența alcoolului.

„În data de 31 august, pe DJ 112A, între localitățile Zărnești și Vulcan, la km 33+600 m, a avut loc un accident rutier – coliziune între un autoturism și un atelaj hipo format din două căruțe, care nu avea elemente reflectorizante. În urma impactului au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital pentru acordare de îngrijiri medicale. Conducătorul atelajului hipo, precum și pasagerul acestuia au fost identificați ulterior, întrucât au părăsit locul producerii accidentului. La testarea conducătorului atelajului hipo cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,64 mg/l în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a informat, în această dimineață, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Ivan.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Căruță lovită de un autoturism! (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button